Aşa e viaţa, bizară câteodată. Dacă vrei să slăbeşti, te duci la o sală de sport. Dacă vrei să te îngraşi la loc, îţi pui speranţa într-o slujbă, de preferat corporatistă. Dacă n-ai baftă de o multinaţională, te mulţumeşti şi cu un job la una din nenumăratele gogoşerii deschise după busculada din decembrie, sereleuri ajunse peste noapte şi după câteva scamatorii financiare, companii de mari fiţe. Habar n-aveţi ce minuni s-au petrecut cu te miri ce influx de capital, nici nu era nevoie de mult, o sută-două de mii de euro, acolo şi gata miracolul , că nu scăpa bine câte un rătăcit portofelul că se şi aruncau şapte campioni de marketing pe burtă să-l salveze. Deh, ţară săracă de felul ei, cu sol arid şi rece,dar cu potenţial: cum scăpa vita o  balegă, răsăreau instant ghiocei din pleaşca aburindă.

Aşa că iată-te în costumul tău care a văzut multe, ca într-o reluare de film prost pe HBO, nehotărât ce te deranjează mai tare, cravata sau pantofii, agăţat de geanta de piele în care se bălăngăne inutil singurul tău prieten, laptopul. Ajungi acolo cu un sfert de oră mai devreme, că deh, nu se face să strici impresia din prima zi. La poartă acelaşi bodyguard adormit şi neapărat un sistem sofisticat de bariere cromate, dotate cu cititor de card, scanare de amprentă şi sondă anală, dacă se poate. Primele semne de paranoia corporatistă. Eşti prea bătrân să nu le recunoşti, dar foamea e mare, te gândeşti la puradelul de acasă şi la vacanţa viitoare, planificată în Grecia, tragi aer în piept sperând să nu fie dracul exact atât de negru precum pare şi faci ultimul pas spre recepţia unde somnolează de obicei o divă de provincie prăvălită pe visele-i spulberate.

Îţi faci socoteala că tărăşenia nu poate dura mai mult de o jumătate, hai o oră întreagă. Ai fost sincer şi concis, n-ai insultat inteligenţa nimănui şi n-ai băgat făină în CV-ul tău.

Eşti într-o eroare atât de mare că, dacă ai fi ştiut din timp, ţi-ai fi adus cu tine busola, gps-ul şi briceagul elveţian cu douăzeci de funcţii. O damicelă te plantează într-o sală de conferinţe care a văzut probabil multe, mai puţin conferinţe. Îţi depui geanta sub masă şi fesele pe un scaun de piele şi încasezi docil primul jet: un teanc de foi pline de o blenoragie măruntă de teste cumplite. Sunt acolo de toate, de la întrebări simple de logică până la numere înşiruite aiuritor, semne şi simboluri ezoterice, o nebunie... Peste ele tronează înfricoşătoare problemele de aritmetică ce ţi-au transformat o bună parte din copilărie într-un coşmar. La cea cu fetiţa care mănâncă jumătate din bomboanele aflate într-o pungă pe care o dă mai departe fratelui care mai pune una şi o dă mai departe, dar nu înainte să mai adauge trei, ţii minte că ai jurat să nu mai mănânci bomboane toată viaţa.

Damicela te informează cu un rictus holeric că e un test  care-ţi va stabili coeficientul de inteligenţă, aichiu adică, mai precizează vaca cu trompele uterine atrofiate de atâta rahat rumegat sub neoanele alea reci. Nu-ţi va lua mai mult de o jumătate de oră, anunţă robotul în timp ce tu o priveşti în ochii ăia goi, frumos coloraţi dar la fel de impersonali precum peştii de sticlă care ne-au vegheat copilăria generaţii la rând de pe televizor. E clar dusă cu gândul la ultima ţopăială nocturnă dintr-o cârciumă sordidă, ştii şi tu, genul beznos în care nu distingi curva cinstită de corporatista proastă. Coleguţul cu care a ieşit i-a ejaculat pe guler în drum spre casă iar ea, empatică, i-a vomitat pe pantaloni, de la genunchi în jos. Acum  îţi recită mecanic rahatul de PR prerumegat în timp ce în sinea ei se întreabă cât de îndreptăţită ar fi să considere cele întâmplate mai mult decât o simplă camaraderie, poate că este, nu-i aşa, începutul unei legături nespus de frumoase...

Ţi-ai belit anii şi coatele pe băncile unei facultăţi, ascultând tiradele interminabile ale cine ştie cărei somităţi vetuste? Fraiere. Diploma aia nu valorează nici cât un supozitor care, în plus, alunecă mult mai uşor când ţi-l bagi în cur. Marile companii sunt iubite de cineva, acolo sus, altfel nu-mi explic cum de le-a miluit cu această armă supersecretă, testul de aichiu care te citeşte cine eşti, ce vrei, de ce şi de câte ori. Hai, recunoaşte că habar nu ai ce număr urmează în înşiruirea aia diabolică de cifre şi că n-ai nici cea mai vagă idee de ce ar trebui să se alăture desenul simplificat al unui testicul retezat în două de simbolul minimalist al unei broaşte călcate de maşină.

Dacă ai avea coloană vertebrală, ai desena o floricică mare cât foaia aia de test, te-ai ridica şi ai pleca. Dar gândul la chiria neplătită şi la maşina care înghite benzină nu te lasă.

Floricica aia ar fi şi singurul răspuns inteligent, testul de aichiu suprem, că un om cu adevărat raţional nu şi-ar pierde nici cinci minute din viaţă sub jetul cald-umilitor al testului corporatist.

Adevărul e că eşti un  prost, iar testul ăsta te va da de gol, te va dezarma ca pe un evreu dezbrăcat în crucea nopţii la cămaşă şi la curul gol, umflat de nazişti în camion şi mutat de la o baracă la alta, supus nevolnic imperativului categoric al unei rase superioare. Ţi-ai repetat ca un prost poezia ta anostă, de slujbaş onest, decis să-ţi negociezi cu orice preţ bănuţii? Păi mai deschide gura de poţi după ce te vor fi trecut toate transpiraţiile reci al acestui experiment pe lângă care cel de la Piteşti păleşte ca un şotron de fete mari.**

Bagă-ţi minţile în cap. Singurul lucru important este că ţi-e foame. Ce ai învăţat nu valorează nimic. Toate examenele şi diplomele alea sunt un rahat. Ai mai lucrat undeva? Şi ce dacă! Singura companie care contează este cea  pe preşul căreia te zvârcoleşti în spasme. Eşti un vierme inelat şi singura ta scăpare, unica ta izbăvire e să fii acceptat de Marea Companie, singura care contează, care există...

Nu, desigur, nu putem vorbi despre bani acum. Oricum, la cât de prost ţi se va explica în mailul de refuz că eşti, Compania ţi-ar face un favor şi dacă ai veni cu bani de acasă. Am spus prost? M-a furat peisajul, scuze. Vei fi informat că-i din cauza profilului tău psihosocioprofesional care nu îndeplineşte în totalitate cerinţele postului. Compania, în mila şi bunătatea ei nemărginită, a decis să-ţi adauge CV-ul la baza Ei de date. Pentru că, nu-i aşa, Compania e mare, e bună şi iartă. Chiar şi pe un vierme ratat ca tine... şi poate cine ştie...

** Erată: Luat de val am comis pocinogul unei referiri gratuite şi impardonabile la adresa masacrului de la Piteşti. Mea maxima culpa.

Articol publicat Ferenczy Attila Stefan pe: Dus cu gandul