Si cum stateam eu asa, si numaram jucariile primite la ultima aniversare si cate zile mai sunt pana la urmatoarea,  si frunzele si prietenii, a trecut pe langa mine cineva. Mare. Ii vedeam umbra uriasa care ma acoperea in intregime. Eu nu ma joc cu oamenii mari. Ei nu au ce  cauta aici. Necunoscuti, straini, din alt cartier, din alt oras poate. Stiu ca nu trebuie sa le  dau cheia de la gat, nici numarul nostru de telefon. Nici nu trebuie macar sa le  raspund la salut, nici nu trebuie sa le arat unde locuiesc, chiar daca ar pretinde ca i-a trimis mama si tata sa le dau nu-stiu-ce au uitat ei acasa.

Doamne, ce insistent ma fixeaza…A inceput sa-mi fie frica…Sa fug, dar se tine pe urmele mele, nu spune nimic, doar noteaza ceva intr-un carnetel gri… De-as ajunge mai repede acasa. Uf! Nici macar un loc sigur de joaca nu exista pe lumea asta doar pentru copii ,cand vrei si nu vrei dai nas in nas cu un om mare care te fixeaza cu privirea de parca i-ai fi furat o bucatica de viata.In sfarsit, acasa… Strainul ajunsese deja acolo inaintea mea.

Eram ingrijorata ca iar trebuia sa-i cedez musafirului camera mea si iar trebuia sa-mi mut jucariile si cartile de colorat. Mama insa nu parea ca l-a observat sau ca ar avea de gand sa pregateasca o cina speciala ca pentru un oaspete rar. Asteptam sa mi-l prezinte cum facea ori de cate ori veneau unchi de care nu stiam, veri, verisoare, vecini recent mutati, fiii colegilor de serviciu, musafiri de o seara, de o saptamana sau chiar de o vacanta. De-a lor, ca eu nu aveam vacante.Sau mai bine zis traiam intr-o vacanta perpetua.Mama nu mi l-a prezentat, de parca nu l-ar fi vazut sau se prefacea ca il ignora sperand ca el sa plece. ”Mami…am inganat speriata, domnul acesta care sta pe scaunul de pe hol, ma urmareste inca de afara, spune-i sa plece sau pofteste-l in sufragerie….Vreau sa-i arat ce daruri am primit.” De fapt, ca orice musafir care se respecta, ascundea poate sub mantia lui un dar si pentru mine. Abia asteptam sa-l vad, sa-l despachetez, sa-l arat incantata a doua zi prietenilor mei…”Cum arata musafirul? Eu nu-l vad? ”I l-am descris cum stiam eu mai bine: inalt, cenusiu, trist, ganditor, pare de familie buna desi e imbracat modest, nu stiu ce limba vorbeste ca nu l-am auzit vorbind. Are niste ochi patrunzatori si o gura rosie, de parca s-ar hrani doar cu petale de trandafiri, are degete lungi de parca ar vrea sa ia toate casele, tot cartierul tot orasul in bratele sale si mai ales, nu pare sa dea socoteala nimanui pentru faptele sale”…