Nu de putine ori se intampla sa trecem prin fata unei cladiri cu o valoarea istorica insemnata fara sa ne intrebam defapt ce se ascunde in spatele acelor ziduri, prin ce a trecut si care este defapt povestea ei.

Cafeneaua lu' Iocan va incerca sa aduca macar o mica parte din sutele de pagini scrise in spatele acestor monumente, aici, in spatele agitatiei cotidiene ce ne inconjoara zi de zi, impiedicandu-ne sa luam parte la ceea ce stramosii nostrii au cladit de-a lungul timpului.

Vom incepe asadar sa prezentam pe scurt istoria Teatrului National din Bucuresti, urmand ca pe viitor sa aducem la cunostinta istoria altor monumente de importanta culturala.

1836 – 1852 – Începuturile

In 1834 ia fiinţă Societatea Filarmonică la iniţiativa lui Ion Heliade Rădulescu şi Ion Câmpineanu, iar doi ani mai tarziu, societatea cumpara Hanul Campinencii pentru a construi cladirea Teatrului National.

Teatrul, construit in stil baroc dupa planurile arhitectului viene Heft va exista pana in 1944, cand va fi bombardat de catre nazisti. Vechiul teatru este “inlocuit” de Teatrul cel Mare din Bucuresti in 1952 avand ca prim director pe Costache Caragiale. Sala de spectacole, cu o capacitate redusă, construită iniţial pentru protipendadă, a fost mărită pentru a cuprinde şi alte categorii de spectatori.

> La deschiderea Teatrului Naţional, în presă au apărut articole care au descris acest eveniment. Vestitorul românesc scria [...] toţi banii adunaţi în această seară au fost destinaţi pe seama săracilor şi se va [vor] împărţi cu o scumpă cercetare şi nepărtinire între cei mai întrebuinţaţi [lipsiţi], de către o comisie rânduită într-adins. [...] După aceasta se ridică cortina şi actorii români îşi jucară fiecare în parte rola [rolul], cu o artă ce face onoare d-lui directoe Caragiali.

> În ziarul Trompeta Carpaţilor, Cezar Boliac scria: [...] Afluenţa publicului fu atât de mare, încât preţul unui bilet de intrare se urcă până la un galben pentru un loc de parter. Lojile scânteiau de luxul poleielilor şi de toaletele elegante ale doamnelor, ale căror parure preţioase reflectau razele nenumăratelor lumini şi semănau ca nişte fluturi într-un stup de albine.

> Ziarul bucureştean în limba germană „Bukarester Deutsche Zeitung” scria în nr. 2 [...] Monumentul este clădit într-un stil nobil şi într-adevăr artistic; proporţiunile îi sunt potrivite şi distinsa-i simplicitate este imposantă. Teatrul cel nou din Bucureşti este fără îndoială unul din cele mai frumoase teatre din Europa şi o podoabă a Capitalei. Are un parter de 338 de staluri, împărţite în două categorii, trei rânduri de loji frumos decorate şi deasupra o largă şi încăpătoare galerie.

Prima reprezentaţie are loc la 31 decembrie 1852 cu piesa „Zoe sau Un amor românesc”, iar Actorul Matei Millo joacă pentru prima oară în Bucureşti piesa „Chiriţa în provincie” de Vasile Alecsandri; acest spectacol reprezintă debutul dramaturgului în repertoriul teatral bucureştean.

1864 – 1877 – Oficializarea Teatrului Naţional

1864 – Teatrul cel Mare devine instituţie publică de cultură când, printr-un decret semnat de primul ministru de atunci, Mihail Kogălniceanu, „s-a hotărât să se ia pe contul statului şi să devină instituţie naţională”.

1877 – Din iniţiativa lui Ion Ghica, director al teatrului, Parlamentul promulgă Legea teatrelor, inspirată de regulamentul Comediei Franceze, regulament redactat de Napoleon.

În timpul Războiului de Independenţă, teatrul organizează reprezentaţii în folosul soldaţilor răniţi şi pentru întreţinerea spitalelor. În timpul reprezentaţiilor, publicul era ţinut la curent cu evenimentele de pe front.

1944 – 1948 – Tranziţia spre „o lume nouă”

1944 -1948 - Asaltul ideologiei comuniste de tip bolşevic: se impun în teatru autori şi titluri care slujesc direcţia ideologică a partidului: Cetatea de foc de Mihail Davidoglu, Pentru fericirea poporului şi Iarbă rea de Aurel Baranga, Ziua cea mare de Maria Banuş. Totuşi,Teatrul Naţional din Bucureşti nu abdică de la menirea sa şi cultivă mai departe marele repertoriu: Despot Vodă de Vasile Alecsandri în 1945 (scoasă din repertoriu pentru tiradele sale patriotice), Mitică Popescu de Camil Petrescu în 1945; premiera absolută a comediei Ultima oră de Mihail Sebastian cu Ion Finteşteanu, Niky Atanasiu, Marcela Demetriad în 1946; Macbeth de William Shakespeare, regia lui Ion Sava în 1946 cu Mariettat;span> Anca şi Emil Botta în distribuţie, Romeo şi Julieta de William Shakespeare în 1948;  Teatrul continuă să funcţioneze în sălile: Comedia (Majestic), Studio din Piaţa Amzei , sălile de festivităţi ale liceelor Sfântul Sava şi Matei Basarab, Cercul Militar; după o vreme, rămâne doar cu sălile Comedia şi Studio.

20 Decembrie 1973 - este inaugurată noua clădire a Teatrului Naţional cu trei săli de spectacol: Sala Mare, Sala Mică şi Sala Atelier;

Sala Mare: Reprezentaţia inaugurală a fost un hibrid: prima parte dintr-o evocare a luptei ilegaliştilor, Simfonia patetică semnată de Aurel Baranga şi ultimele două acte din drama istorică Apus de soare de Delavrancea; la inaugurare a participat familia Ceauşescu, fiind pentru prima şi ultima dată când au fost prezenţi la un spectacol al Teatrului Naţional;

Sala Atelier: s-a deschis în 1975 cu drama Capul de Mihnea Gheorghiu.

30 decembrie 1974 – Premiera absolută a dramei Danton după o jumătate de secol de când Camil Petrescu a scris-o, cu Mircea Albulescu în rolul principal. Un spectacol monumental semnat de Horea Popescu, a cărui montare grandioasă nu era posibilă decât pe Scena Mare datorită dotărilor tehnice complexe şi a dimensiunilor mari (adâncime şi lărgime). Scenografia grandioasă a fost creaţia lui Paul Bortnoski.

1990 – 2005 –Teatrul Naţional după 1989

1990 – Este numit director general al teatrului regizorul Andrei Şerban; în regia lui se pune în scenă Trilogia antică (Sofocle - Electra; Euripide – Medeea; Euripide – Troienele) cu: Maia Morgenstern, Ovidiu Iuliu Moldovan, Ilinca Tomoroveanu, Adela Mărculescu, Olga Delia Mateescu, Ileana Stana Ionescu, Ioana Bulcă, Claudiu Bleonţ, Leopoldina Bălănuţă, Mircea Rusu, Florina Cercel şi alţii.

În prezent, Teatrul Naţional Bucureşti îşi prezintă spectacolele în patru săli: Sala Mare (1.155 locuri), Sala Amfiteatru (353 locuri), Sala Atelier (fără scenă fixă, 94-219 locuri) şi Sala Studio 99 (fără scenă fixă, 75-99 locuri).

În cei peste 150 de ani de existenţă, Teatrul Naţional Bucureşti a prezentat pe scenă multe din cele mai semnificative piese din dramaturgia universală. A avut reprezentaţii de succes atât în ţară cât şi în afara ei: Franţa, Germania, Austria, Iugoslavia, Italia, Anglia, Spania, Portugalia, Grecia, Brazilia, etc.

Printre personalităţile vremii care s-au aflat la conducerea Naţionalului se numără: Costache Caragiale (primul director), Matei Millo, C.A. Rosetti, Alexandru Odobescu, Ion Ghica, Grigore C. Cantacuzino, I.L. Caragiale, Alexandru Davila, Pompiliu Eliade, Ion Bacalbaşa, Constantin Rădulescu-Motru, Victor Eftimiu, Ion Minulescu, Liviu Rebreanu, Ion Marin Sadoveanu, Camil Petrescu, Haig Acterian, Nicolae Carandino, Tudor Vianu, Zaharia Stancu, Radu Beligan, Andrei Şerban.

Surse: Teatrul National Bucuresti si Wikipedia.