Tu spui că da, totul va fi perfect, ne vom preocupa de viitorul copiilor noştri, le vom deschide un cont în bancă, le vom cumpăra un teren, le vom închiria pe termen infinit fericirea.

Şi te gândeşti tot timpul la tot ce ai ratat şi nu vei mai recupera niciodată: la cuvintele pe care nu le găseşti când ai mai multă nevoie de ele, la zâmbetul seducător al unui necunoscut poem de Rilke ca al unui bărbat misterios întâlnit pe stradă şi la şansa pierdută de a vedea ce gust are trupul lui în arşiţa unei zile de august, te apropii tot mai mult de limita aceea invizibilă celorlalţi, priveşti nevăzută peste gard, în hău, uite-i pe toţi gardienii aceia care te fixează şi îţi impun un cod pe care nu-l înţelegi.

Lui i s-a cerut s-o descrie, să-i facă autopsia şi apoi s-o cloneze, să-i miroasă trupul şi să-i fure aromele în formule distribuite apoi muritorilor, s-o închidă şi să-i testeze reacţiile la spaţii închise, s-o cântărească şi s-o supună unui regim de slăbire în emoţii sau de îngrăşare forţată, s-o contamineze de boli incurabile, apoi s-o vindece, s-o oblige să se sinucidă în sufletul celui care nu ştie să o recunoască, s-o lege de parâma unei corăbii şi s-o lase să moară în chinuri la dispoziţia vânturilor şi a furtunilor,  s-o oblige să moară virgină şi apoi s-o resusciteze şi s-o oblige să se ofere gratis tuturor muritorilor care habar nu au că au nevoie de ea şi o confundă cu surorile ei vitrege, vanitatea, trufia, mulţumirea.

I s-a cerut să nu–şi epuizeze niciodată stocurile de definiţii despre fericire, oricât de mult ar fi căutat un anumit sortiment de definiţii, să nu cadă în automulţumire, plagiindu-se, ci să inventeze alte şi alte definiţii, necunoscute până atunci de nimeni, Fericirii. Lui, care nu cunoscuse niciodată Fericirea.

...pentru ca iti propui sa citesti tot ce nu ai avut timpul in restul anului, si…nu prea reusesti deoarece navaleste peste tine Neprevazutul si iti macina osia timpului liber

...pentru ca in perspectiva unui concediu foarte lung lasam pe maine ce nu vrem sa facem azi, spunand ca “e si maine o zi…”

...pentru ca deja din prima zi de concediu te simti mai obosit decat dupa un an de munca, o oboseala lasciva si perversa care iti infrange orice elan spre activitati de orice tip,

...pentru ca in 2 ore inghesuite intr-un program hiperincarcat din restul anului poti face mai multe decat in 50 de zile de concediu

Mersul pe foc este activitatea prin care cineva merge pe carbuni, pietre sau cenusa incinsa, fara a-si arde talpile. In unele culturi (cum ar fi India), mersul pe foc face parte dintr-un ritual religios si e asociat cu puterile mistice ale fachirilor. In America, mersul pe carbuni, face parte din religiile New Age.

Tonny Robbins a definit mersul pe foc drept o activitate prin care se poate demonstra ca ca e posibil ca oamenii sa faca lucruri aparent imposibile. Prin aceasta tehnica, frica e transformata in putere. Cu toate acestea, Robbin nu considera ca actul prin care teama de a fi ars e invinsa de puterea mintii, ar avea ceva paranormal in ea. Depasirea fricii e prezentata drept o etapa din restructurarea gandirii proprii, ca si cum aceasta incercare prin foc, ar fi o initiere in ezoterism si intr-un grup special de oameni. Pentru cei timizi si care se simt neajutorati, avand atatia sprint-eri pe carbuni in jurul lor, o asemenea realizare pare un eveniment major.