|
Sâmbata viitoare, pe data de 9 mai, va avea loc inaugurarea oficială a Consulatului onorific român de la Ancona. Consul onorific este domnul George Teseleanu, primul consul onorific de naţionalitate română din Italia. E un lucru deosebit de important din punctul meu de vedere. Pentru a obţine această funcţie nu poţi fi un terchea berchea, fără studii şi cu aere de şef, cum cunoaştem cu toţii mai ales în mediul asociaţionistic.
Domnul Teseleanu este cadru universitar în Italia, membru în numeroase asociaţii şi instituţii culturale din întreaga lume şi nu în ultimul rând un prosper om de afaceri (doar anul trecut firmele sale au avut o cifră de afacere de peste 100 de milioane la un număr de circa 1000 de angajaţi).
Cine doreşte poate să citească mai multe despre dumnealui, chiar pe siteul personal, linkat la numele lui mai sus…şi ca să completez acest aspect al calităţilor unui consul onorific, voi adăuga câteva rânduri, luate de pe siteul ministerului român de externe:
Consulii onorifici sunt numiţi dintre persoanele cu poziţii importante în ţările respective - oameni politici reputaţi, personalităţi remarcabile în domeniile economic, financiar, bancar, cultural, ştiinţific, avocaţi de renume - , cu independenţă financiară şi comportament la nivelul importanţei funcţiei încredinţate, apropiaţi de România. Pentru activitatea desfăşurată, consulii onorifici nu primesc din partea statului român salarii, indemnizaţii sau alte venituri, oricare ar fi denumirea acestora şi suportă din bugetul propriu toate cheltuielile ocazionate de exercitarea funcţiilor lor oficiale decurgând din această calitate.
…impresionant, nu?…ieri am avut deosebita plăcere şi onoare să stau de vorbă mai mult de două ore cu domnia sa. Am constatat că este o persoană agreabilă, cel puţin la prima vedere, erudită, cu o mulţime de idei şi proiecte pentru comunitatea românească. Cred că cei din regiunea Anconei se pot considera norocoşi chiar şi dacă, măcar o parte din planurile pe care mi le-a prezentat domnul Teseleanu vor fi puse şi în aplicare. Am fost invitat la inaugurarea oficială, precum şi la masa festivă care va avea vineri şi unde voi avea ocazia să întâlnesc personajele politice locale, ambasadorul român, oameni de afaceri importanţi, români de succes din zona Anconei precum şi o mică parte din acea categorie din care fac şi eu parte: „anonimii români”.
Am rămas plăcut surprins şi de faptul că invitaţiile, chiar şi ale celor din ultima categorie, au fost înmânate personal de către domnul Teseleanu, acesta făcându-şi timp pentru fiecare, măcar câteva minute, pentru a prezenta evenimentul şi pentru a convinge rumânul să vină la inaugurare…un început mai mult decât promiţător!
Articol scris de Andi Rădiu.
|