Sămbătă, am fost la L’Aquila, oraşul devenit o ruină în urma cutremurului din 6 aprilie. Am plecat nu cu gândul de a fotografia casele dărâmate sau a scrie din rutină un reportaj despre ce se-ntâmplă acolo, am vrut pur şi simplu să aflu direct de la sursă, modul în care trăiesc românii, cum sunt sau pot fi ajutaţi, dacă există o discriminare între italienii afectaţi de cutremur şi cei de alte naţionalităţi…şi care este atmosfera într-o asemenea situaţie. Fiind “înarmat” cu câteva numere de telefon şi o acreditare am plecat la 5 dimineaţa spre L’Aquila. Cu câţiva zeci de kilometri înainte, atmosfera de “război” se simte din plin…coloane întregi de vehicule ale protecţiei civile, crucii roşii, poliţie sau carabinieri, trec regulat din minut în minut aproape, în viteză mare..la ieşirea de pe autostradă a trebuit să aştept aproape o oră pănâ să intru în oraş, pentru că maşinile de intervenţie au prioritate iar la ieşirea de la bariera unde trebuie să plăteşti autostrada, echipaje ale poliţiei şi ale carabinierilor opresc pentru control pe cei care au intenţia de a intra în oraş. După controlul actelor am cerut indicaţii despre unde erau situate taberele de corturi, sediile protecţiei civile sau ale crucii roşii şi am fost foarte încântat să observ o deosebită amabilitatea din partea poliţiei deşi constataseră că sunt român. Mi-au explicat exact unde trebuie să ajung şi cum trebuie să procedez pentru a putea filma şi fotografia.

Am ajuns în cea mai mare tabără de corturi, situată în apropierea centrului istoric, dar amplasată pe terenul de fotbal, departe de orice clădire sau construcţie. Intrarea în tabără se face doar pe baza legitimaţiei eliberate de protecţia civilă sau pe baza unui document care să dovedească motivul pentru care vrei să intri acolo. Spre norocul meu am avut un astfel de document dar şi un număr de telefon pe care mi l-a pus la dispoziţie Miruna Căjvăneanu (mii de mulţumiri Miruna!), al unui român care era în cadrule echipelor care distribuie mâncarea şi ajutoarele pentru sinistraţi. Împreună cu acesta am putut face un tur complet al taberei şi am individuat corturile în care erau adăpostiţi românii. Mi s-a spus de la început că există o atmosfera ostilă ziariştilor ori celor care filmează sau fotografiază. Am fost primit foarte bine însă de românii de acolo , aceştia declarându-mi în unanimitate că sunt primul ziarist care a venit să stea de vorbă cu ei şi câţiva mi-au spus că nici în taberele mai mici unde sunt prieteni de-ai lor, nu a mai fost nimeni. Nu voi scrie despre declaraţiile sau poveştile lor pentru că le veţi putea citi în EVZ sau Gazeta Românească mai detailat.

Ceea ce vreau să menţionez este că deşi noi pe forumuri, bloguri, siteuri sau la telefon ne certăm că nu facem nimic pentru ei, cei care de fapt sunt plătiţi să organizeze şi să stabilească o punte de legătură cu cei de acolo, n-au făcut nimic şi sunt total pe dinafară, dezinteresaţi şi dezorganizaţi complet…şi mă refer în primul rând la ambasada română din Italia. Românii aflaţi în tabără sunt foarte bine îngrijiţi şi protejaţi de către autorităţile italiene, nu le lipsesc mâncarea, apa, hainele sau medicamentele. Principala lor preocupare e cea despre viitorul lor. Cei care au fost adăpostiţi în corturi au casele dărâmate sau declarate ca fiind periculoase, cumpărate prin credite ipotecare sau inchiriate, cu structura de rezistenţă însă degradată sau afectată foarte tare. Acolo au actele, documentele de identitate, lucruri strânse de-o viaţă şi multe altele (fotografii, amintiri) pe care doresc să le recupereze…la fel, despre aceste aspecte voi scrie în ziarele menţionate mai sus.

Ceea ce vreau să precizez este că deşi situaţia lor sau a documentelor este foarte gravă, nu există niciun ajutor din partea oficialităţilor româneşti şi chiar a Bisericii române. Deşi era ajunul Sf. Paşte, nu a dat niciun semn de viaţă nici Ambasada, nici Episcopia sau o altă instituţie sau formaţiune românească. Chiar dacă ar fi fost doar un român acolo şi tot ar fi trebuit, după părerea mea, să fie prezent cineva acolo. Un ofiţer din Protecţia Civilă şi consilier în cadrul primăriei mi-a declarat că a propus funcţionarilor ambasadei să facă un punct permanent la L’Aquila, păzit şi care să aibă toate accesoriile necesare derulării activităţii specifice în asemenea cazuri…nici până acum nu s-a sinchisit nimeni să răspundă propunerii.

Mai jos am postat un video în care discut cu funcţionara care răspunde la numărul de urgenţă şi care dovedeşte că nu există niciun interes pentru românii de acolo. “M-am dat” un român care are ajutoare pentru cei din L’Aquila şi nu ştie cum să procedeze…ascultaţi şi minunaţi-vă…mi s-a pus la dispoziţie un număr de telefon (după ce o scosesem din minţi pe duduie şi mi-a închis telefonul în nas) al unei persoane care era în opinia lor “la acţiune” DAR CARE ERA ÎN …ROMÂNIA.

Puteti participa la discutii pe aceasta tema, pe forumul "Realitatea din Italia"

Articol scris de Andi Rădiu.