Ignorat de cei cărora le semnalează începuturile, uitat de timp, închistat în tăcere, totuşi, mai majestuos şi mai impunător ca niciodată, mausoleul Tropaeum Traiani ne aminteşte că anul acesta avem 1900 de ani de existenţă ca popor !

În drumul naţional nr. 3, în porţiunea dintre Ion Corvin, după ce laşi în urmă ieşirea în dreapta spre Mânăstirea Sfântului Andrei, şi Deleni, înainte de Cobadin, când vii din jos înspre Constanţa, chiar înainte să ajungi la satul de pe deal, se văd pe stânga nişte ziduri, ce-ţi aduc aminte de o impunătoare cetate: Civitas Tropaensium. Chiar când se văd ruinele, spre care se face un drumeag la stânga, ce duce chiar la poarta de vest, pe deal, la circa 2 km depărtare, se vede vârful semeţ al unui neînchipuit mausoleu: Tropaeum Traiani.

Încercând să ajungi la acest impunător monument, care se ridică drept spre cer, spărgând armonia dealurilor rotunde ale locului, intri în satul Adamclisi, unde dai mai întâi de un indicator spre stânga, spre muzeul local ce adăposteşte basoreliefurile originale şi statuia de pe vârful mausoleului, iar apoi, ajungând pe drumul naţional, prin centrul satului, pe vârful platoului, de un semn uriaş indicând spre stânga, unde se face un drum la capătul căruia stă mausoleul.

Denumirea satului Adamclisi provine chiar după monumentul triumfal, în felul următor: la cucerirea Dobrogei de către turci, când aceştia au ajuns pe meleagurile satului de azi, au zărit monumentul în ruină, cu o statuie deasupra, şi, crezând că e o biserică, şi neştiind pe cine reprezenta statuia, au numit-o simplu, în stilul mongolic: Adam Kilisse (Biserica Omului), nume pe care românii l-au adaptat în Adamclisi.

Întorcându-mă un moment la ruinele cetăţii străjuite de mausoleu, voi aminti că a fost construită pentru veteranii războaielor dacice, derivând dintr-o tabără militară ce a servit legiunilor XI Claudia, I Italica, V Macedonica şi XIII Gemina. Colonizarea veteranilor a început imediat după supunerea Daciei meridionale, în 115-116 aceştia adresându-i împăratului Traian o inscripţie prin care îşi exprimă recunoştinţa pentru privilegiile oferite de acesta. Aşezarea a devenit mai târziu, probabil puţin înainte de anul 170, municipium. Oraşul a fost reconstruit în sec. al IV-lea, în timpul domniei lui împăraţilor Lucinius şi Constantin cel Mare.

Mausoleul a fost construit în 109 la ordinul împăratului Traian pentru a celebra victoria din iarna lui 101-102, la Adamclisi, împotriva armatei lui Decebal, unită cu sarmaţii roxolani şi bastarnii, chiar pe locul unde în anul 92 fusese exterminată legiunea XXI Rapax de către roxolani şi daci. Triumful asupra acestor duşmani şi răzbunarea celor 3000 de legionari îngropaţi în altarul care fusese construit înainte de mausoleu stau înscrise în inscripţia de pe monument:

MARTI ULTOR[I]

IM[P(erator)CAES]AR DIVI

NERVA[E] F(ILIUS) N[E]RVA

TRA]IANUS [AUG(USTUS) GERM(ANICUS)]

DAC]I[CU]S PONT(IFEX) MAX(IMUS)

TRIB(UNICIA) POTEST(ATE) XIII

IMP(ERATOR) VI CO(N)S(UL) V P(ater) P(atriae)

?VICTO EXERC]ITU D[ACORUM]

?—- ET SARMATA]RUM

———————]E

ceea ce înseamnă:

„Lui Marte (zeul războiului) răzbunătorul, împăratul cezar, fiul divinului Nerva, Nerva Traian, august, germanicul şi dacicul (învingătorul acestor neamuri), preotul cel mai mare, pentru a XIII-a oară tribun, pentru a VI-a oară proclamat împărat, pentru a V-a oară consul, părintele patriei, victorios contra dacilor şi sarmaţilor.”

Mausoleul avea 54 de metope (basoreliefuri aşezate pe frontispiciul unui monument, denumirea provenind din grecescul metopi=frunte) (1,10-1,20m fiecare) cu scene de luptă, dintre care cinci s-au pierdut, iar una este la Istanbul, restul de 48 fiind în muzeul din satul Adamclisi.

Monumentul are un diametru de 30 m şi o înălţime de 12 m, trofeul (statuia) de deasupra, măsurând 10,75 m. Aceasta e reprezentată printr-un trunchi de copac îmbrăcat cu haine barbare, platoşă, coif şi 4 scuturi.

S-a stabilit, în urma unor cercetări istorice minuţioase, că mausoleul a fost restaurat, metopele fiind refăcute, în sec. al IV-lea, în timpul împăratului Valens, fiind restaurat în forma de azi în 1977, la 100 de ani de la independenţa României.

Datorăm datele de astăzi despre mausoleu activităţii neobosite a istoricilor Grigore Tocilescu în primul rând, care a şi deschis cercetările în 1882, a lui Ion Barnea, a lui G. Murnu, şi a atâtor altora, care au efectuat săpături în diverse epoci, a istoricilor străini Benndorf, Niemann, Cichorius, Ferri, care, prin participarea directă la săpături şi prin observaţiile lor atente, au contribuit la stabilirea adevărului istoric cunoscut azi, ca şi a restauratorilor, care au realizat o capodoperă pentru redeşteptarea sentimentului nostru cel mai nobil de apartenenţă naţională la marea gintă latină, a cărei civilizaţie a influenţat pentru totdeauna mersul lumii întregi în diverse domenii.

Mausoleul lui Traian, aflat aproape de cotul de est al Dunării, unde aceasta intră în ţară, după ce formează graniţa comună cu Bulgaria, a fost completat simetric peste veacuri de sculptura capului lui Decebal, duşmanul de moarte al romanilor, aflat aproape de cotul de vest al Dunării, de unde o preluăm din Serbia ca frontieră comună cu această ţară.

Pun un pariu: că nimeni, anul acesta, în nici o circumstanţă, nu va remarca faptul că se împlineşte o cifră rotundă a vârstei acestui popor, data la care a fost construit mausoleul pe care orice copil de şcoală învaţă că este simbolul naşterii poporului român, care azi îşi duce existenţa în regres, apropiindu-se de timpurile negre când i-a început renaşterea, acum circa 150 de ani. Aşa cum britanicii îşi redescoperă latura celtică prin adunările de la Stonehenge, afirmându-şi legitimitatea existenţei lor pe acele insule, ar fi bine, probabil, ca acum să se redescopere valoarea respectului de sine ca neam, să se înceapă educarea naţională în spiritul solidarităţii, compasiunii şi respectului pentru existenţa, proprietatea şi confortul moral al fiecărui concetăţean, în primul rând valoarea păstrării limbii române aşa cum e, unitară şi fără dialecte, fără barbarisme, singurul element care ne uneşte cu adevărat şi care ne-a adus împreună după atâta amar de istorie neagră a separării. Să celebrăm în conştiinţa noastră de români cu moralitate renăscută, 1900 de ani de când am deschis ochii pe harta istoriei !

Rugăminte: încercaţi să lăsaţi locurile aşa cum le găsiţi, fără inscripţii scrijelite şi gunoaie sintetice ! Pe drumul până la destinaţie şi înapoi nu circulaţi cu viteză excesivă, nu daţi semnale din faruri de la 1 km distanţă, păstraţi distanţa faţă de cel dinaintea voastră, creaţi confort pentru voi înşivă şi pentru ceilalţi prin respect.

Articolul scris de Crampeie din Romania