Iubim basmele, cu personajele binelui invingand fortele raului, cu ajutoarele pe care se bazeaza Fat-Frumos in cautarea printesei, cu drumuri anevoioase pe care trebuie sa le parcurga pentru a obtine imparatia tatalui sau pe cea a socrului dupa cum e cazul in basmul  “Sanziana si Pepelea” a lui Vasile Alecsandri. Pe 28 februarie si pe 4 martie, la Teatrul National din Bucuresti se joaca piesa de treatru cu acelasi nume

In distributie nume cunoscute ale teatrului romanesc: Mircea Albulescu, Silviu Biris, Razvan Oprea, Armand Calota, Magda Catone, Monica Davidescu, Ovidiu Cuncea. Cu totii danseaza remarcabil, canta si isi folosesc potentialul in a creea atmosfera de poveste dar si de autenticitate. Monica Davidescu impresioneaza din nou, desi intr-un rol care aparent nu o solicita foarte tare. Aerul lui Mircea Albulescu, "indubitabil" impune respect si admiratie, aici in rolul de rege.   

Spectacolul se desfasoara cu un decor modest, constand doar in podeaua de lemn a scenei teatrului si este animat prin interpretarile a doi chitaristi, ce ii acompaniaza pe actori in timpul dansurilor si al succesiunii de replici. Umorul, optimismul si starea de voiosie caracterizeaza atmosfera intregului show. De cateva ori actorii chiar interactioneaza fizic cu publicul: se asaza in bratele unui spectator, ating alte spectatoare ceea ce apreciez ca fiind o depasire a limitelor unui spectacol de teatru chiar si atunci cand menirea e comicul.  Nu pot sa ma abtin in a nu compara aceste situatii interactive in care insusi publicul participa la realizarea spectacolului ca fiind inspirate din circ.

Tocmai pentru ca asteptarile legate de piesa de teatru nu vizau prea mare profunzime sau probleme care ar putea solicita excesiv intelectul si cultura spectatorului neinitiat, am observat in sala multi profesori ce venisera cu elevii lor la spectacol. Probabil ca nu mica a fost uimirea dascalilor atunci cand actorii au inceput sa faca gesturi cu conotatii sexuale si aluzii politice la adresa primarului actual al Bucurestiului. Acela a fost momentul in care am presupus ca vizionez o parodie, o adaptare a piesei zilelor noastre. Dar dupa scurt timp, personajele reiau firul povestii si starea de debusolare a spectatorului din mine persista.

O initiativa admirabila de a ne intoarce la povestile copilariei, un spectacol al carui statut ramane nedefinit la fel ca si publicul sau tinta.   

Articol scris de Ioana Alice Postu